Vânătoarea de buşeli

"Un "rechin" e un şofer singur care are nevoie de-o echipă să-l ajute, să-l protejeze ori să-o ţină de urât. El o să dea ture prin zonă înainte să se dechidă "fereastra", căutând să culeagă jucători de pe trotuar. Dacă n-ai maşină, aşază-te la un colţ, cu degetul mare ridicat în sus. O maşină are să oprească să te-ntrebe:
- Joci?
Atunci tu zici:
-Ce vă lipseşte ?
Ei zic:
- Mai avem nevoie de un om de şase pe stânga.
Şi mai zic:
- Ai bani de benzină?

Dacă-i o echipă sudată, o să începi de la nivelul cel mai de jos. Aia-i să stai de şase în spate, în stânga, adica în dosul şoferului. Poziţia a treia e de şase în spate, pe dreapta, în dosul locului mortului. A doua e pe locul mortului, în faţă. Să fii şofer e ca şi cum ai juca pe post de atacant. Poziţia numărul unu. În bătaia reflectoarelor.

Un şofer bun n-ar trebui să se uite decât în faţă. Ăia de stau de şase în spate n-ar trebui să se uite decât pe lunetă şi în lateral. Nu-i treaba lor să vadă încotro se îndreaptă maşina. Un "mort" bun are grijă de partea lui şi de jumătate de parbriz.

Nu te uiţi numai după maşini care vin să te izbească ele pe tine. Te uiţi după maşini care-s deja în coada cuiva. Te uiţi după poliţie. Nu doar când eşti la vânătoare, ci tot timpul: şi când parchezi, şi când stai la momeală sau dai ture. Şi cand pândeşti. "La momeală" înseamnă să aduci ceva proaspăt, imaculat, curăţat şi lustruit fix în mijlocul bulevardului, numit "teren", "traseul" ori "labirintului". Vezi o maşină de expoziţie cu două uşi, roşie, care toarce pe banda din mijloc, fluturând semnul de joc: tinichele de proaspăt căsătoriţi sau vopsea de gospodină cuminte - asta ca să-ţi arate că joac. Şi trebuie să fii tare prost ca să te iei după ea.
Nu că o grămadă de boboci n-ar face-o - adică să se arunce la nişte vopsea roşie, proaspătă.

Veteranii, echipele care ştiu ce-i cu "momelile", ăştia or să stea să se uite mai bine. Pe o stradă mai încolo stau întotdeauna maşinile fantomă, echipele care-s cu maşina momeală, dispuse ca într-un năvod şi gata să-i facă zob pe începători. Data următoare când auzi într-un "Grafic de trafic" de o gloată de şoferi neîndemânatici, să ştii că acolo-s maşinile fantomă care-i pisează pe începători."

transcriere din Rant de Chuck Palahniuk - Editura Polirom

Sunt cel mai talentat ţăran

Poate se întreba careva ce-am mai facut de nu mai scriu pe blog sau cu ce am înlocuit activitatea [onorabilă de altfel] numită "bloguit" (de fapt ştiu că nu se întreabă nimeni, da zic numa aşa).
În principal am stat cu draga de Iulia :D... Etc. etc, dar nu despre asta vreau să vorbesc, ci despre faptul că draga de Iulia se joacă Farmville, şi eu, cum nu mă pot abţine, mi-am făcut pe contul meu de feisbuc, o fermă, aşa, de test.
Testul ăla s-a transformat foarte repede într-un virus care mă facea să-mi doresc să fiu cel mai fericit şi special fermier (digital).

Uşor uşor am întrecut multă lume, am făcut multe chestii, am descoperit multe şmecherii şi momentan sunt cel mai mişto fermier pe care-l stiu (în afară de Iulia, bineînţeles) :P
De obicei playerii la nivele mari (peste 30) muncesc să avanseze şi de-asta ferma lor e un jeg (estetic vorbind). Eu sunt cel mai bun tăran că îmbin frumosul cu utilul, plantez şi cresc numai ce plante şi animale îmi plac în viaţa reală.

De exemplu, în caz că se întreabă cineva de ce am aşa mulţi porci, am un argument foarte bun: Este o fază în Snatch când Brick Top îi explică la unu cum să scape de un cadavru; nu are rost să explic, că discursul e prea frumos: link

Am cam terminat cu chestiile care cresc foarte rapid şi am început să cultiv lucruri care se termină în vreo 2-3 zile, ceea ce înseamnă că nu trebuie să intru decât o dată la câteva zile...
Îmi place că fac ceva, muncesc ceva, că ceva se mişcă la atingerea mea, chiar dacă e o totală pierdere de vreme...

P.S. Ca să demonstrez cât de special sunt, fac un calcul rapid: am 13 golden chickens, care se găsesc greu şi care nu pot fi cumpărate decât cu farmville cash (pentru care trebuie să dai bani reali). O gaina aurie costă 25 de monezi dinalea speciale, deci, daca le-aş vinde (nu poţi vinde la preţul la care ai cumpărat) şi aş vrea peste un minut să le iau înapoi, ar trebui să investesc în jur de 55 de dolari... :P So... Cine-i awesome?

Sonia

Dupa 2 cafele, un pachet de tigari si o noapte cat se poate de alba am terminat Soni .

O sa incerc din rasputeri sa scriu doua vorbe despre ea...
Important e ca nu am mai citit de mult cu astfel de nerv; ultima noapte pe care am pierdut-o, in felul asta, a fost impreuna cu Crima si Pedeapsa, acum cativa ani buni...

Soni mi-a conchis tot procesul de gandire pe care l-am avut in ultimile 6 luni, ma refer la ideile trase din Fight Club, din Trainspotting privind viata mea nesemnificativa, privind natura mea de egoist fara scrupule si acum mai nou intalnirile mele cu iubirea... O adunare haotica de ganduri pe fundalul careia canta Bob Dylan...

Urmeaza sa-i scriu lui Andrei Ruse, nu ca sa-l gadil la ego, ci din interes: ca sa scot si mai mult din carte. M-a posedat Sonia, cel putin in noaptea asta n-am fost altundeva decat langa ea... Asta pentru ca e un personaj din viata mea, un om care traieste in Romania si gandeste aceleasi lucruri la care meditez eu cand imi fumez tigara sau cand ma uit rupt in gura de beat pe pereti...
In sfarsit un personaj care s-a uitat la Matrix, unu care se mai uita pe Youtube, care are aceleasi "probleme" cu viata ca si mine... In sfarsit pot sa spun ca m-am identificat cu un personaj... Un personaj cu care am sansa sa ma intalnesc pe strada, oricat de fictiv e el...

M-am bucurat sa-l vad citat pe Chuck Palahniuk, pe Irvine Welsh si pe Bob Dylan... si nu numai... pot sa jur ca am vazut personaje scoase din birocratia kafkiana; Soni e un fel de amestecatura de tot ce-mi place mie, amestecatura cu silueta feminina...

Deci in concluzie... Soni a devenit cea mai buna carte scrisa de un roman pe care am citit-o... Mi se rupe de clasici, mi se rupe de Calinescu, Sadoveanu, Slavici si alti necontemporani (am inventat cuvantul asta pentru ca pot) in care nu ma regasesc deloc... Nu vorbesc de talentul unui scriitor de a expune o idee, ci pur si simplu de amprenta pe care a lasat-o cartea asupra mea... Asa... si... deci... Andrei Ruse, dau o bere (asta pentru ca pot)...

P.S. Fotografia de pe coperta mi-a scos la evidenta nervul pe care l-a atins cartea, asta pentru ca-s o persoana care-si foloseste memoria vizuala (asta sa nu spun superficiala)...

nostalgia Metallica.

Traiesc într-o nostalgie continuă... aproape de fiecare dată când ascult Metallica, mă gândesc la faptul că am ratat concertul de acum un an si ceva, de la Bucuresti...
Exact în ziua aia trebuia să fiu la înscriere la facultate, ca să-mi pun semnătura pe nişte acte... Drace fute-le de acte...

Nu am putut să mă agit până îmi pierdeam cunoştinţa pe Fuel... nu am putut să dau din cap până îmi fracturam coloana pe One... nu am putut să mă bag la moshpit pe Master of Puppets... nu am putut să plâng pe Nothing Else Matters şi nici nu am putut să îmi rup corzile vocale cântând Whereve I May Roam... îmi vine să plâng, băgami-aş pula!

O parte din mine a murit în ziua când am realizat că o să ratez trupa pe care, poate, n-o s-o mai văd niciodată...

Personajele literare (top 10)

Acum ceva vreme m-a provocat Tomata sa scriu un top al personajelor [literare] preferate...
Nu prea cunosc motivul pentru care i-am ales, dar incerc sa-mi dau seama prin articolul asta de ce m-au atins cei 10 atat de mult incat le-am tinut minte numele...

nr. 10. Nastasia Filippovna din Idiotul lui Dostoievski. Aici inteleg foarte bine: imi placea de ea pentru ca era o femeie puternica. Lovita de greutati de mica, a reusit sa-si construiasca atat o imagine, cat si sa-si contureze o personalitate foarte puterinca si sa suceasca mintile tuturor barbatilor pe parcursul fiecarui capitol...

nr. 9. Jesus. Oarecum in gluma, in serios, mie imi place de acest Jesus fellow... Multe dintre lucrurile pe care le-a spus au atins o treapta a sublimului greu de inteles. Sincer, eu il vad ca pe un fel de John Lennon... Si un lucru pe care l-au spus amandoi a fost sa ne iubim intre noi... Ce poate fi mai simplu decat asta? Ce bine ca i-am omorat pe amandoi...
[nu spun ca-i imaginar acest personaj biblic, dar avand in vedere ca e centrul Noului Testament, am putut sa-l categorisesc ca fiind "personaj"]

nr. 8. Begbie din Trainspotting. Probabil cel mai violent [si la propriu si la figurat] personaj pe care l-am intalnit. Confruntari face-to-face cu toti idiotii din toate barurile, se bate si sparge mutre. Toti erau prieteni cu el pentru ca nimeni nu vroia sa-l aibe ca dusman. "Begbie didn't do dugs, he did people" :)
P.S. In film Robert Carlyle il joaca pe Begbie la perfectie.

nr. 7. Ignatius Riley din Conjuratia Imbecililor. Idiotul pseudo-geniu, inaptul, tampitul. Da, e un tampit, dar e un tampit intelept. Pe parcursul aventurii pe care o are, niciodata nu-si lasa principiile [tampite] la o parte si asta pentru mine e o dovada de coloana vertebrala. Acum, ca-i el un idiot medievalist care nu stie pe ce lume traieste, fara sa aiba habar de cele mai mici reguli ale societatii, asta e partea a doua...

nr. 6. Sonia din Soni (a lui Andrei Ruse). Acum serios, nu stiu ce e cu carte asta, e adusa de extraterestrii, dar parca-i din alt Univers, adica altul decat "Universul" Romania. Sonia e o "pustoaica" de 26 de ani care afla ca are cancer si zilele ii sunt numarate... Citesc Soni de nici 24 de ore, dar nu ma abtin sa spun ca-i printre cele mai bune carti citite; imi place foarte mult... As citi in continuu. Sunt aproape sigur ca dupa ce o termin am s-o iau de la capat... Imi vine sa-l sun pe Andrei Ruse si sa ii cer numarul Soniei, ca sa vad ce face...

nr. 5. Guglielmo (din Numele Trandafirului). El e maestrul lui Adso, personajul central din roman si e ceea ce ai numi "om intelept". Imi aminteste de Socrate prin usoara ironie si modalitatile cu care isi demonstreaza teoriile. Toata filosofia lui Eco, in roman, vine prin intermediul lui Guglielmo... cred ca de asta imi place asa mult, pentru ca e o poarta spre teoriile autorului.

nr. 4. Winston Smith din 1984. Paranoia personajului [oarecum cladita rational], in care ma regasesc perfect, iese la iveala inca din prima pagina. Am atacuri de panica [metaforice] in fiecare zi, fata de tot, fata de televizor, fata de scoala, fata de oamenii din jurul meu. Poate paranoia asta ma face putin antisocial, dar am momente in care ma simt ca distopia lui Orwell imi va sufla tot timpul in ceafa... Acum na... Faptul ca eu cred ca la nivel global e un grup select care organizeaza toate lucrurile si-mi spune ce sa mananc, asta e doar o coincidenta. Ceea ce e ingrijorator e ca azi, pasind prin fata blocului si aruncand ochii pe un afis electoral, parca am vazut: "Big Brother. I am watching you"... Cum pula mea sa merg eu, cu o astfel de perceptie, la vot?...


nr. 3. Tyler Durden. Da, din Fight Club, cartea pe care o am sub perna... Cartea pe care, daca as fi proprietarul unui hotel, as pune-o in loc de Biblie in fiecare camera.
Cand zic Tyler Durden nu ma gandesc la Brad Pitt. Fuck Brad Pitt. Ma gandesc la nebunia din capul personajului central, la nebunia mea, a tuturor. Am mai scris ca toti avem un Tyler in cap, fie ca vrem sau nu. Ce sa mai zic... Tyler e ala care face ceea ce tie ti-e frica sa si gandesti ca ai putea face... Am scris astea acum ceva vreme, dar cred ca mi-a ignorat lumea "recenzia" la carte, dar nu m-a deranjat pentru ca important e, pentru mine, sa reusesc s-o scriu, nu sa o cititi voi :P

nr. 2. Rodion Romanovici Raskolnikov. Numele asta mi-a bantuit creierul in liceu. Cartea sta in mine si imi macina sufletul in continuare. Subiectele de "crima perfecta" si "penitenta" nu-s prea importante, dar personajul, felul lui de a actiona si de a vorbi m-au fascinat de-a dreptul... asta pentru ca a fost printre primele carti care mi-au deschis putin ochii; nu vad cum poti sa traiesti fara sa citesti Crima si Pedeapsa. E ca si cum ai dormi pe tot parcursul vietii... Am auzit din multe guri ca adevarata capodopera a lui Dostoievski e "Fratii Karamazov". Pentru mine e "Crima si Pedeapsa". Chiar sunt de parere ca-i cea mai buna carte scrisa vreodata... Acum na... e doar opinia mea, dar pentru mine, e mai mult decat de ajuns...

nr. 1. Ivan Karamazov. Daca tind la ceva, la atingerea unei anumite stari in aceasta viata, ceva-ul acesta este ataraxia lui Ivan. Rational, ganditor si poate crud, toate calitatile acestui personaj pornesc din nevoia lui de a intelege, de a extrage adevarul din orice conversatie. Pentru unii e de-a dreptul diabolic, dar pentru mine e singurul care si-a aratat cu adevarat puterea de gandire. Un om, nu un filosof, ci un om normal care gandeste clar. Egocentrismul lui porneste tot de aici... Manipuleaza pe toata lumea numai ca sa-si satisfaca teoriile si nevoile pana la urma. Un fel de House, daca ajuta asta mai mult.
Ivan isi recunaste toate defectele, nu se preteaza la falsitati, ci face totul asa cum crede el ca e bine... O face, bineinteles, din interes propriu, pana la urma... Toti facem asta, dar nu o recunoastem. Aici vreau eu sa ajung, sa gandesc rational si rece si sa nu am nevoie de nimeni ca sa fiu complet, ci sa ma completez singur, prin ratiune!

tramvaie cu stresati

Stii ce nu inteleg eu?

Io merg cam des cu tramvaiul, adica daca tre sa ajung undeva mai repede [si cum sunt tot timpul intarziat] iau tramvaiul. Uneori imi iau bilet, uneori nu... da nu asta-i important.
De ce de fiecare data cand nu merge ala de compostat toata lumea se streseaza? Cand e defect compostorul io ma bucur... Abia astept sa vina controlul sa ma intrebe daca am bilet si sa-i arat cu degetul [mijlociu] compostorul stricat.

Din ce in ce mai des prind tramvaie cu stresati... "Parca vad ca exact acum or sa vina sa controleze"... Bun. Sa vina, ca ma doare in cot. Daca ei nu-mi pot oferi posibilitatile sa le indeplinesc lor serviciul atunci ce dracu vor de la mine? Sper sa urmeze ziua in care o sa vina aia sa imi verifice nimicul...

Si ca sa fiu si mai nesimtit, stau in picioare, langa compostor ca sa vad fetele disperate!

Maine nu merg la vot pentru ca nici unul dintre candidati nu cred ca sunt in stare sa imi repare compostorul... ce sa mai zic de alte lucruri...